Mai am un singur dor...

        În timp ce alții (altele) dormeau la căldură sub plapuma pufoasă, telefonul meu mă trezea să mă duc la facultă. Am scos un murmur de leoaică rănită și m-am aruncat în monotonia dimineții. 

       Ajunsă în centrul orașului (asta după ce am băgat tot drumul un mers de pinguin) m-am trezit complet. Ca atunci când stai ca o legumă și meditezi la nemurirea sufletului și primești un bulgăre înghețat direct în freză. Dorința care mă bântuia de o săptămână mi-a reîncolțit în suflet, din solul disperării și al absurdului, fertilizat cu speranță. Îmi doresc ca în fiecare an să evadez în perioada noiembrie - ianuarie. Anul trecut ar fi fost suficientă doar luna decembrie. Dar lupul a luat-o razna rău. La anul se va începe cu agresiunea comercială din septembrie.

       Vreau un loc, un sat uitat de lume, o țară care nu a auzit de Crăciunul Artificial (nu sunt sigură dacă mai există așa ceva), în care să fug de lumea asta penibilă. Un loc în care Crăciunul înseamnă sărbătorirea Luminii, sărbătorirea Esenței. Un loc unde nu sunt uciși brazi în prostie pentru a forma peste câteva săptămâni grămezi abandonate în noroi. Un loc în care nimeni nu cumpără cadouri, un loc în care faptele sincere sunt adevăratele cadouri, un loc în care oamenii își fac timp pentru o felicitare făcută de mână. Un loc fără reclame agasante care reușesc să sădească în tine ură veritabilă. Un loc în care cluburile nu organizează „partyuri” în seara de Crăciun. Vreau un loc în care oamenii să aibă o identitate, o personalitate care nu se modelează după cum bate vântul. Vreau să scap de acest miros puternic de penibil pe care îl simt privind populația în perioada sărbătorilor. Vreau ca oamenii să se trezească și să spună: „ Nu! Până aici!”.

        Nu. Lasă-mă. Nu am nevoie de reducerile tale, de ofertele tale de doi bani, n-am nevoie de Moș Crăciun, n-am nevoie de renii lui, n-am nevoie de crăciunițe dezbrăcate, n-am nevoie să cumpăr toate prostiile pe care încerci să mi le bagi pe gât! 

        Nu am nevoie să mă dreseze niște sclavi ai Banului cum să trăiesc Crăciunul. 

   

       Știu că mai este o lună până vine Moșul (înneca-i-s-ar renii) dar cum voi ați început deja să pregătiți terenul dresării oilor, simt nevoia să mă încadrez în piesa asta ieftină și să vă fac o urare: Merr(y)eți în Christmasul mamii voastre!