Prea mulți oameni care își trag după ei oasele ca într-o transă generală, cu privirea pierdută undeva, departe.
Prea mulți oameni care nu mai zâmbesc pentru prea multe ore într-o zi și poate pentru prea multe zile...
Prea multe oportunități care trec pe lângă noi atunci când nu mai privim și nu mai zâmbim. Ele trec pe lângă noi? Noi trecem pe lângă fericire de atâtea ori, dar plutim absenți ca într-un marș de zombie. Luăm viața prea în serios, ajungem să credem că fericirea este un lucru complicat, un ideal pentru care trebuie să ne zbatem și să suferim, dar obosim rapid și intrăm în starea asta de somnolență care ne ronțăie sufletele puțin câte puțin. Uităm că ceea ce este important cu adevărat este de fapt drumul, nu destinația. Pot eu să știu ce mă așteaptă în vârful muntelui? Dar pot să fac în așa fel încât fiecare pas pe care îl fac să fie cel mai bun lucru pe care îl puteam face în acel moment. Pentru că acesta e singurul lucru care contează. Restul sunt teorii, idei, cifre, litere, prea multe gânduri, prea multe griji, prea multe frici...
Nu uita de tine. Nu uita să privești. Nu uita să zâmbești.
