Stăm în fața unei chestii cu butoane și cu un ecran pe care îl privim poate prea multe ore pe zi și apăsăm din când în când pe niște poze care vorbesc despre prietenie, valori umane, viață și... iubire.
Stăm singuri în fața unui ecran și distribuim fragmente scrise de alții despre iubire (fie ei vii sau morți, celebri sau doar niște frustrați care se joacă de-a salvatorii destinelor noastre și cerșesc pur și simplu atenție sub masca de cunoscători ai vieții). Penibil.
Oare ce așteptăm să se întâmple? Nimic. Absolut nimic nu se va întâmpla. E o blasfemie față de sufletul tău să distribui fluturii altcuiva. Caută în ființa ta. Vei fi surprins să te întâlnești. Iubește-ți fluturii, iubește-te.
E foarte posibil ca mulți dintre fluturii tăi să aibă aripile zgâriate, sfâșiate sau slăbite dar tu le vei înțelege, le vei accepta și le vei cârpi, cosând povești noi.
Aripi cu răni cicatrizate, care vor învăța din nou să zboare pentru că le-ai oblojit cu răbdare și compasiune.
Acceptare.
E un dans acesta, al fluturilor, definiți de împunsăturile acelor noastre pe pânza aripilor cărora le este sete de zbor.
Fluturilor noștri le este sete de zbor și noi, pentru că nu-i ascultăm cu atenție, credem că destinația lor este iubirea, când nimic nu este mai greșit... zborul în sine este iubirea.
