Ce faci? Nici eu nu știu ce mai fac. Știu că am lipsit puțin, m-am ascuns. Îmi amintesc că mi-am dorit ceva, apoi mi-a fost frică. N-am vrut să pierd. Ce? Dar poți să pierzi ceva ce nu ai posedat niciodată? Trebuie să lupți, trebuie să aștepți? Dacă lupți, jocul se transformă în război și se soldează cu prizonieri. Dacă aștepți, devii o trestie care se predă vântului.
Imi plac norii. Seninătatea lor. Libertatea lor. Detașarea lor. Dar poate au avut și ei de mers prin praf și întuneric până s-au născut din nou, în lumină, în frișcă pură. Îmi place să cred că după ce murim, dacă sufletul nostru și-a îndeplinit misiunea de maturizare, se transformă într-un nor liber. Adevărul ne va face liberi. Lumina este adevăr. Să dansăm pe șoaptele luminii, să nu avem dorințe, să acceptăm și să lăsăm timpul să curgă, să zâmbim, să iubim, să simțim viața cum devine noi și cum noi devenim viață.
Ne este frică de ce credem că nu putem stăpâni. Ne este frică de noi? Inima nu trebuie stăpânită.
Cheia lacătului este în mâna noastră...
