Emoții, ezitări, un labirint în care te pierd și te regăsesc în fiecare zi. Pași care mă aduc din nou la tine. Frici de care mă împiedic și ajung să te văd tot mai departe, până ce amintirea ta devine o umbră care apasă sufletul meu.
Oh, dar cunosc parfumul ăsta. L-am mai trăit cândva... e gravat în centrul ființei mele.
Zâmbetul tău mă întreabă ce e iubirea.
Iubirea e regăsire.
Sufletele noastre s-au împletit și despletit de atâtea ori... dar de fiecare dată s-au regăsit. A fost de ajuns să citească în lumina din privirea celuilalt.
Brațele tale mă întreabă cum se simte iubirea.
Regăsirea e o plapumă care te-a îmbrățișat o noapte întreagă și când te întorci la ea te așteaptă cu aceeași căldură.
Suflete, ar fi de ajuns să citim în tăcerea dintre bătăile inimilor noastre.
Poate ne-am despletit de prea multe ori și poate de fiecare dată ai dus cu tine frânturi din curajul meu. Eu am păstrat tot ce am împletit în atâtea regăsiri... am nevoie de piesele lipsă pentru a recunoaște parfumul în ceața deasă a fricilor noastre.
Suflete, ajută inima mea să-și dezbrace armura ruginită de așteptare.
