Nimic

     Suntem tot ceea ce am citit? Suntem tot ceea ce am scris? Suntem tot ceea ce vorbim sau gândim? Uneori (de fapt cam tot timpul) cealaltă eu îmi șoptește că suntem nimic. O speranță, un vis, un suspin,  zâmbete umbrite de lacrimi, tristețe îmbrâncită de bucurie; niște lucruri care nici nu au ars că au și devenit fărâme de trecut.
    
     Cică secretul vieții este să te rupi de trecut, să închizi tot ce ai fost vreodată într-un cufăr, să-l arunci pe fundul oceanului și să înghiți cheia... să fii un tu nou în fiecare secundă dar în același timp să-ți renegi egoul... 


     Dar cum totul e vechi în timp ce devine nou, noi nu ne aparținem niciodată. Inima mea încă amorțită tânjește după puterea de a se abandona nimicului. Atunci se va liniști. Sper!