Duminică dinaia

        Azi a fost o duminică „dinaia” - în care te trezești târziu (cu toate că telefonul a sunat acum patru ore) pentru că peste noapte te-ai hotărât să te trădezi și să lași baltă tot ce ți-ai propus. Te mai învârți o oră în pat și îți faci curaj să ieși în lumea rece de dincolo de puful de pinguin. După ce te-ai spălat pe dinți holbându-te pe geam la vrăbiuțele care s-au adunat în prunul vecinei pentru bârfa de dimineață (amiază), te întorci în cameră și aștepți să se deschidă laptopul, dar în zece minute te scârbești și îl închizi. Și atunci auzi liniștea. Niciodată într-o duminică „dinaia” liniștea nu este binevenită, pentru că nu te poți risca să îți auzi toate gândurile. Nu azi.

        Soluția? Mâncarea. Deschizi frigiderul care pare atât de gol și neprietenos și îți dai seama că n-ai chef nici să gătești, așa că te uiți în jur și arunci într-un castron toate rămășițele comestibile rămase de la cina de seara trecută. Îți aduci aminte că ești vegetarian și mai arunci un șnițel peste opera ta de artă. Îți târăști picioarele până la cel mai apropiat televizor și te cuibărești printre perne. 

        Nimerești un documentar despre Veneția (din nou) și îți pui aceeași întrebare la care nici la al miilea reportaj nu ai fost capabil să îți răspuzi: Care-i faza cu romantismul în orașul ăsta, frate?!! În cel mai fericit caz aș vizita Venezia dacă aș cocheta cu ideea sinuciderii și aș mai avea nevoie de o mică stimulare să mă convingă să o fac. Un nene gras se strâmbă că îi dau eschimoșii înghețată cu afine și pește împuțit. Îmi aduc aminte că mai am ceva ciocolată rămasă în dulap.

        Când mă reîntorc în bucătărie realizez că nu mi-am hrănit motanul. Deschid frigiderul. Pare la fel de gol ca ultima dată când l-am deschis. Mi-e lene să-i încălzesc lapte așa că îi arunc o mână de granule uscate pentru pisici. Mă mir că le mănâncă. Defapt azi nu-mi pasă, dacă nu-i convine afară-s șoarecii. Intru în cameră cu mâța după mine și aștept până se așează șefu în mijlocul patului. Mai deschid o dată laptopul și îl închid din nou după zece minute. Mă bag în pat cu grijă să nu deranjez ghemul de blană și stau. Stau și mă gândesc. Mă gândesc și mă întreb. 

         Unde e portalul care trebuia să mă înghită acum două zile?