Vreau să merg liniștită la piață să cumpăr un kil nenorocit de mere și să fiu abordată de bișnițara deghizată în țărancă muncitoare în limba mea nenorocită, în limba acestui popor nenorocit!
Vreau să traversez liniștită pe trecerea de pietoni știind că dacă vine un sofer grăbit și mă ia pe capotă nu voi fi ignorată de doctor și de asistente pentru tâmpitul motiv că nu le vorbesc limba. Peste toate nedreptățile am trecut până acum în viața asta, dar episodul respectiv nu-l voi uita și nici ierta prea curând (poate chiar niciodată...).
Vreau să cobor din tramvai, să mă las vrăjită de luminițele de sărbători din oraș noaptea și să nu mă lovească deznădejdea când descopăr că urările nu sunt scrise în limba națională.
Cu siguranță voi fi înțeleasă greșit (până și propria mamă se uită la mine cu o oarecare suspiciune - „ Stai liniștită mami, nu urăsc pe nimeni, nu intenționez să-l reînviu pe Avram Iancu, pur și simplu e penibilă situația și consider că am dreptul să-mi spun părerea atâta timp cât nu jignesc pe nimeni.”)
Tot ce îmi doresc este puțină DEMNITATE pentru că ne-ar putea „surprinde”, dar nu este deloc vina lor, este vina noastră pentru că n-avem pic de personalitate, n-avem pic de respect de sine. Cu ce e de vină pisica pentru că nu ai loc să dormi de ea în pat noaptea dacă tu ai fost cel care i-a permis să se cocoațe fix în mijlocul patului? Putea la fel de bine să doarmă în culcușul aranjat special pentru ea, se bucura de aceeași căldură, de același comfort și nu te mai sufoca. Da` așa-i românu`, ce să-i faci?... Ne este rușine de toți, dar nu ne este rușine de noi înșine.
Tot ce îmi doresc este să nu îmi mai doresc nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu