Căldură

   Singurul motiv pentru care cred că încă nu mi-am deconectat acest jurnal virtual de la aparate este pentru că mă ascultă. Cu adevărat. Pur și simplu tace naibii din gură și își pune egoul pe pauză pentru a vorbi și eu puțin. Doar puțin. Cât să mă scutur  de praf și să-mi mai eliberez sufletul.

    Nu ai dreptul să te consideri prieten adevărat dacă tu nu îi asculți pe cei de lângă tine. Ești doar o umbră anemică a propriului tău ecou. Oare nu este obositor să fii egoist? Nu știu. Poate ar fi trebuit să știu? Nu cred. Mă prefer naivă.

    În autobusul care face naveta spre oraș, tot poporu' se holbează pe geam. Majoritatea nu văd nimic pentru că sunt departe în gândurile lor. Îmi place să privesc norii pătați de gri în jocul lor alb cum formează cercuri de lumină pe întinsul verde. Ți-ai dori să fii acolo. Să te întinzi pe covorul de verdeață, să simți cum razele soarelui mângâie firele de iarbă, să fii un intrus care fură căldură pentru sufletul său. 

De fiecare dată când mă simt singură, închid ochii și călătoresc în oaza mea de lumină. Acolo găsești doar liniște. Te-am chemat și pe tine, dar poate încă șoaptele mele nu au ajuns la tine.  Am să mai încerc. Încearcă și tu. Eu voi fi mereu aici.